PRODUSE SPLIT aplicatii rezidentiale

Noua clasificare energetică din Europa: Ridicarea nivelului eficienţei energetice
Pentru a informa consumatorii cu privire la aceste noi standarde de performanţă energetică, Europa introduce, de asemenea, o nouă clasificare energetică. Prezenta clasificare energetică europeană, introdusă în 1992, a avut efectul scontat. Consumatorii pot compara şi lua decizii de cumpărare bazate pe criterii uniforme de clasificare.
Noua clasificare, în vigoare de la 1 ianuarie 2013, permite utilizatorilor finali să ia decizii mai bine informate, deoarece eficienţa sezonieră reflectă eficienţa aparatelor de aer condiţionat pe durata unui sezon întreg.
Noua clasificare energetică include mai multe clase, de la A+++ la D, exprimate prin tonuri de culori de la verde închis (cel mai eficient din punct de vedere energetic) la roşu (cel mai puţin eficient din punct de vedere energetic). Informaţiile din noua etichetă includ nu numai noile valori ale eficienţei sezoniere pentru încălzire (SCOP) şi răcire (SEER), ci şi consumul anual de energie şi nivelurile zgomotului.

Daikin, pionierul eficienţei sezoniere
Deşi provocările proiectării ecologice sunt imense, Daikin a luat decizia de a implementa de timpuriu prevederile acestei noi legislaţii. Încă din 2010, Daikin a lansat o gamă nouă de unităţi pentru aplicaţii comerciale, optimizate pentru eficienţa sezonieră. Seria Seasonal Smart din această gamă respectă deja cerinţele minime foarte provocatoare pentru 2014. În prezent, Daikin indică cu mândrie performanţa sezonieră a întregii sale game de unităţi pentru aplicaţii rezidenţiale şi comerciale de până la 12 kW.

Eficienţă energetică sezonieră ridicată: Pană la A++

Pompele de căldură Daikin au valori ale eficienţei sezoniere excelente. SCOP şi SEER de până la A++

Tehnologia inverter
Tehnologia inverter de la Daikin este o inovaţie în domeniul climatizării. Principiul este simplu: inverterele reglează puterea în funcţie de cerinţa reală – nici mai mult, nici mai puţin! Această tehnologie aduce două avantaje concrete:

Confort
Inverterul amortizează investiţia de multe ori prin îmbunătăţirea confortului. Un sistem de aer condiţionat cu un inverter îşi reglează automat puterea de răcire şi încălzire pentru a o corela cu temperatura din cameră, îmbunătăţind nivelurile de confort. Inverterul reduce timpul de pornire al sistemului, permiţând atingerea mai rapidă a temperaturii solicitate pentru acea cameră. Imediat ce temperatura corectă este atinsă, inverterul garantează menţinerea sa constantă.

Eficienţa energetică
Deoarece un inverter monitorizează şi reglează temperatura ambiantă oricând este necesar, consumul de energie scade cu 30% în comparaţie cu un sistem tradiţional cu pornire/oprire (fără inverter)!

Pompele de căldură aer-aer obţin 75% din energia livrată dintr-o sursă regenerabilă: aerul ambiant, care este regenerabil şi inepuizabil.
Bineînţeles, pompele de căldură mai au nevoie de energie pentru a funcţiona, dar, din ce în ce mai mult, această energie poate fi generată din surse regenerabile de energie (energie solară, energie eoliană, energie hidrologică, biomasă). Eficienţa unei pompe de căldură se măsoară în SCOP (coeficientul de performanţă sezonieră) pentru încălzire şi SEER (rata de eficienţă energetică sezonieră) pentru răcire.

Controler online
Pentru monitorizarea şi controlul sistemului cu pompă de căldură din orice locaţie, prin intermediul unei aplicaţii sa al internetului.
Se poate conecta la: FTXG25-50JA/W, FVXG25-50K, FVXS25-50F, FTXS35-50K, FTXR28-50E, FTXS60-71G, FTX50-71GV şi FLXS25-60B.

Optiuni-║i-accesorii-unitatii-Split

Acest articol a fost publicat în Produse Split aplicatii rezidentiale. Salvează legătura permanentă.